Ipocrizia faptelor bune

Alexia are un radio de jucărie, cu microfon și chestii. Acum câteva zile, într-o dimineață, îl găsesc în bucătărie și îi dau drumul să ascult și eu o muzică în timpul micului dejun.

Radio Zu. Ceva cu Ministerul Faptelor Bune. Un liceu din nuștiuce oraș avea doar 500 de euro buget pentru un artist care să cânte la Bal.

Morar povestește cum a sunat el câțiva artiști ca să-i convingă să facă o faptă bună și să meargă pe 500 de euro la Bal dar nu a vrut nimeni. Vai dragă, cum nu vrea nimeni să facă o faptă bună, să ajute.

Ăsta e exemplul cel mai recent de cât de ipocriți sunt oamenii ăștia care vor să facă fapte bune.

Fapte bune pe banii altora.

Primesc și eu destule „oferte de colaborare”, să facem tot felul de proiecte mișto sau faine. Băi, îmi plac la nebunie cuvintele astea două – mișto și fain.

Tot vocabularul constă în fain, foarte fain sau super fain la oamenii care au inițiative din astea.

Inițiative pe banii altora.

Adică nu punem bani jumi-juma, nu investim împreună, nu facem o faptă bună împreună, nu, nu. Eu dau hosting gratuit, fac site-uri gratuit, suport gratuit, îți dau și ție hosting gratuit că, vorba aia, ești partenerul meu, și tu ce faci?

Păi cum adică eu ce fac, vine răspunsul vădit deranjat de impertinența întrebării. Păi eu am avut inițiativa, eu fac fapte bune, ajut, sunt alături de cei care au nevoie, mă gândesc la alții.

Ok, și eu sunt alături de familiile victimelor din Afganistan și îi păstrez în suflet mereu. Dar concret, ce facem? Ia pune tu bani de la tine și fă fapte bune pe banii tăi și pe timpul tău.

N-ai bani? Aha…

Păi dacă n-ai bani, poate că ar trebui să te concentrezi să te ajuți pe tine mai întâi. În loc să fii alături de alții și de problemele lor, de ce nu-ți rezolvi mai întâi probleme tale?

Dacă ai nevoie de bani, de ce nu îți concentrezi eforturile ca să faci mai mulți bani?

Și după aia să vedem cum reacționezi atunci când un alt mare samaritean o să îți propună să faceți proiecte faine pe banii ăia munciți de tine.

Exact.

niste-porci-deghizati


Comments

12 răspunsuri

  1. Apropos, aş avea şi eu o idee a unui proiect, foarte interesant, care merită discutat dar numai în particuler, pentru că nu ştiu cum sa vă esplic, e un pic mai ciudat, adică cum să vă spui, adică ar fi o mică problemă cu banii şi dacă se poate să faceţi toată munca iar eu, evident aş încasa tot comisionul, pentru că ecuaţia succesului estem 99% inspiraţie şi 1% transpiraţie… Glumesc! vă rog să o trataţi ca atare !!!

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Facem, facem, cum sa nu! :)

    2. Avatar raducu427

      Am eu o idee si mai interesanta. Se numeste D.A.O. (decentralized autonomous organization). Nu e nevoie sa faci nimic, trebuie sa fii doar cu numele sa incasezi niste sume

    3. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Iar ai primit scrisori din Nigeria?

    4. Avatar raducu427

      De ce nu. 87 de bogatani au bani cat 3 miliarde de oameni la un loc. Inlocuieste in ecuatie corporatiile cu D.A.O. care au ca scop programat profitul si nu acumularea de capital. Vezi ce iese cand eviti natura umana si apucaturile sociopatice ale unei elite

    5. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      Pai incearca, eu nu te impiedic.

  2. Avatar raducu427

    Concret, cu totii traim in concret, toti stim asta. Nu e nevoie sa pomenim cuvantul „concret” decat daca suntem la prima mana sau avem o gandire foarte simpla. Aceia au incercat sa pacaleasca un artist mai cunoscut sa vina gratis la bal dar din pacate nimeni nu a pus botul pentru ca nu se aliniasera planetele pentru o semnalizare de zile mari

  3. Ce „câne” ești! Cum să nu dai dacă tot ai? La tine plutesc banii prin cont și nu ești sensibil deloc. Ce e un site in plus, ore în plus resurse în plus. Eu cum îmi pun ideea la bătaie? O idee ca a mea merită plecăciuni, e mai valoroasă decât orice implicare.

    Unii cred că cei care țin un server oricum au spațiu, oricum merge serveru, oricum au timp, oricum pot face cu o pocnitură de degete „ditamai situ” neapărat optimizat și promovat și dacă nu merge 5 minute e bai.

    Eh, le zic succes oamenilor cu idei, oricât de faine ar fi ele. Am ajutat și ajut când am chef, când simpatizez cu proiectul, dar când mă ia cineva cu chestii dulcegi, mă pierde, eu am greață la dulcegării.

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      :)

  4. Avatar Farcas Gelu Danut
    Farcas Gelu Danut

    Andrei Chira spune de fapte bune, alea…alea…dar este vinovat!
    Da, dragi tovarasi, vinovat! :)
    Nu-i eram inca client, cand m-a ajutat cu un site sau doua, ffara macar sa ma intrebe de bani. :)
    Ca acum sunt client Simplenet si trambitez peste tot ca un descreierat ce sunt despre ce hosting bun este Simplenet, asta-i altceva, puteam sa nu fac asta. ;)
    Sunt un client dificil si ciufut, daca-i laud inseamna ori ca-s foarte buni, ori ca sunt bolnav si nu mai stiu ce fac. :) Cred ca-s foarte buni, eu ma simt perfect. :)
    Acum lasand putin gluma la o parte, sa va povestesc ce am patit: faceam niste modificari la site-ul unui cunoscut, gazduit in alta parte decat la Simplenet si m-am blocat la o treaba (care nu tinea neaparat de hosting, ci de Wordpress).
    Primul instinct a fost sa intreb la suport, apoi mi-am dat seama ca nu toate firmele de hosting te ajuta cu tot ce inseamna site-ul tau si am avut un sentiment de acela, de…copil pierdut de fusta mamei. :)
    Hai, ca nici acum nu am putut fi serios pana la sfarsit. :)

    1. Avatar Andrei Chira
      Andrei Chira

      :) Sa nu mai spuneti la nimeni ca va ajut.

    2. Avatar Farcas Gelu Danut
      Farcas Gelu Danut

      Nu……sssssssssssssssttttttttttttttt!!!!!!!…..stim doar noi si tot netul… :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *